Sfetnicul Măriei Sale

de Dumitru Teodorescu

Bădia Onu Cazan a contrazis cu îndârjire mitul "sudistului" îndrăzneţ, obraznic şi băgăcios - era din zona Buzăului -, lăsând impresia, deşi a fost în viaţa sa şef al mai multor instituţii culturale sucevene, de om discret şi plin de covârşitor bun-simţ. Eleganţa comportamentului său nu l-a împiedicat însă să biciuiască, atunci când aceasta era evidentă şi fără de măsură, lipsa de bun-simţ a unora dintre noi. Unii dintre împricinaţi nu i-au simţit sau s-au făcut că nu-i simt muşcătura, dar cei din jur i-au apreciat întotdeauna luarea de atitudine, mai aspră ca venită din partea celui discret şi cumpătat, cum era.

În pofida exerciţiului de şef, Onu Cazan mi s-a părut mai degrabă "omul din umbră", sfetnicul "voievozilor" ce-l ţineau în umbra lor pentru discreta calitate a sfatului dat.

Imaginea aceasta de părinte răbdător şi concesiv cu plozii săi, dar autoritar când progeniturile întreceau măsura, s-a vădit şi în întâlnirile de-a lungul anilor prilejuite de convocarea juriului care acorda premiile Fundaţiei Culturale a Bucovinei. Se afla desigur, în "umbra" preşedintelui Fundaţiei, Dumitru Cucu, astfel că tranşările în materie de cine merită mai mult să dobândească premiul ne făceau să simţim în spatele unei opţiuni sau alta sfatul de taină al celor doi - preşedinte şi secretar, căci secretar al juriului a fost ani buni Onu Cazan. Rar s-a întâmplat ca distinsul prozator să propună un titlu sau altul pe seama opţiunii proprii, dar mai întotdeauna preşedinte şi membri cădeau de acord că e o opţiune demnă de luat în seamă. Era, totuşi, om al scrisului şi o autoritate, fie şi discretă, în materie.

Întorcându-se în colb de cronici, spaţiu spiritual în care, iată, Onu Cazan se înscrie deja, în ochii subsemnatului rămâne sfetnicul Măriei Sale. Măriile sale au fost mai multe, credinciosul slujitor rămâne în istorie prin înţelepciunea, răbdarea şi, încă o dată, discreţia sa.